Nu stiu de ce, dar intotdeauna am fost atrasa de reclame. De reclamele bune, vreau sa spun. Gen cea (sau cele) de la Coca Cola Zero.

Deci ochiul e bestial. E prea tareee!! Si modul de abordare si tot.. nota 10 din partea mea . Imi plac reclamele care nu au “miros” de reclama. Spre exemplu: cand vad reclama asta, nu ma gandesc la Coca Cola, ci la conflictul dintre cele doua limbi si ochi.. si la problema ochiului “frumusel” (limbile ii spun ca e un mare mincinos.. iar el nu se supara pentru ca este numit mincinos, ci pentru ca i s-a spus ca este mare).

Dupa parerea mea, astea sunt reclamele reusite. Cele care reusesc sa fie diferite de reclamele clasice, in care produsul este centrul atentiei.

Desi “Reclama = formă de comunicare platită prin care un agent transmite câtre un public un mesaj controlat în scopul câştigării interesului asupra anumitor produse, servicii sau organizaţii.”, interesul asupra produsului poate fi castigat si prin maniere mai sofisticate, cum ar fi un scenariu bun. Chiar daca in aceasta reclama, scenariul imi distrage atentia de la produsul propriu-zis, in acelasi timp, produsul reuseste sa ma atraga.

Tuturor ne plac produsele ambalate frumos, nu? Pai in cazul asta, reclama este ambalajul produsului. Si daca ambalajul arata bine, normal ca ma intereseaza si produsul (desi personal, trebuie sa marturisesc ca m-am lasat de cola ). Ma rog. Ideea e ca nu ma intereseaza produsul, daca nu stii sa-l vinzi. Sunt un cumparator cu un coeficient de inteligeta destul de ridicat (zic eu), so.. tre’ sa fiu stimulata.

Era sa uit. Ma enerveaza reclamele la detergenti. In special cele de la Dero. Sunt penibile!

What are we suppose to do
After all that we’ve been through
When everything that felt so right is wrong
Now that the love is gone..

Acesta ar fi inceputul sfarsitului.

Cand totul era asa minunat, ca intr-o poveste cu printi si printese, ce parea ca nu va avea sfarsit vreodata, se intampla inevitabilul. Ce este de facut, va intrebati? Sincer? Nimic. Cand vine, vine.. te loveste si pleaca .

Stiti cum e treaba aia.. cand ceva se strica, il repari.. si tot asa. Pana cand? La un moment dat, tot se rupe filmu. Oare mai are rost sa incercam ceva? In final, totul va fi doar un mare efort zadarnic.

A fost vina lui, a fost vina ei.. rezultatul e acelasi. De regula, asta se intampla cand unul dintre parteneri e mai implicat decat celalalt (adica mereu ). Pur si simplu se intampla ca unul din ei sa dea mai mult, iar celalalt se invata prost. Nu ofera nimic la schimb, doar ia ceea ce-i ofera partenerul. Nu-i corect, nu? Trebuie sa fie un echilibru, pentru ca un intreg e format din doua jumatati. E greu sa te rupi, asa de tot ce a fost. Greu, dar benefic, se pare.

Desigur, exista si o alta varianta. Aceea de a repara ceea ce s-a stricat. Dar putin probabil sa se ajunga la rezultatul dorit. Din proprie experinta, si nu numai, am invatat ca e mai bine s-o lasi balta, ca a 2a oara nu o sa mai fie la fel ca prima.

Si de aici se naste conflictul intre ratiune si sentimente. Ratiunea, care iti spune ca nu e bine, ca trebuie sa te resemnezi si ca n-are rost sa te amagesti de unul singur.. ca pur si simplu nu mai merge! Daaar.. sentimentele au luat-o razna. Si-n sufletul tau ia fiinta o mica si firava speranta pentru o a 2a sansa. O a 2a sansa pentru ce? Pentru suferinta, poate.

Totusi, nu neg faptul ca au existat si cazuri in care a mers mai bine a 2a oara. Partile implicate si-au dat seama unde au gresit si situatia s-a imbunatatit simtitor. Bineinteles ca asta se intampla numai cand amandoi isi doresc la fel de mult impacarea. In situatia asta, e un must sa-ti pui intrebarea: “da` de ce n-a mers prima data?”

Toate sentimentele alea care mor dupa un timp, pot fi reinviate (dar nu stiu cat de bine functioneaza ceva reinviat) sau pot renaste. Adica redescoperi, o iei de la capat, de la zero.

Visatorii tot timpu isi vor dori un happy end, insa realistii vor stii ca nici macar viata nu are un happy end.